De ce am ales ceara de soia?

Ceara de soia este o ceară 100% naturală

Ceara este obținută din uleiul boabelor de soia printr-un proces numit hidrogenare. Non-toxică și vegetală, ceara de soia conferă lumânării o ardere lentă și curată. În combinație cu fitilul din bumbac și parfumurile atent alese, lumânarea din ceară de soia este soluția perfectă pentru a-ți răsfăța simțurile.

De la bob la ceară

După recoltare boabele de soia sunt spălate, sparte și transformate prin presare, în fulgi. Uleiul de soia este apoi extras din acești fulgi.

Prin hidrogenare acizii grași din ulei sunt transformați în grăsimi saturate. Acest proces modifică drastic temperatura de topire a uleiului de soia care la temperatura camerei devine solid. Resturile acestui proces sunt folosite în industria furajeră.